Inițiativa sectorului maritim de adoptare a combustibililor de buncăraj cu emisii zero se confruntă cu o provocare semnificativă, dezvoltarea lanțurilor de aprovizionare și a infrastructurii depășind cererea venită din partea armatorilor.
Autoritățile de reglementare au stabilit ținte ambițioase de decarbonizare. Organizația Maritimă Internațională (IMO) a stipulat că sursele de energie cu emisii zero sau aproape zero ar trebui să reprezinte cel puțin 5% din consumul total de energie al transportului maritim internațional până în 2030, cu o țintă orientativă de 10%.
Cu toate acestea, ritmul noilor comenzi de nave echipate pentru acești combustibili alternativi, alături de adoptarea comercială la scară mai largă, nu ține pasul cu progresele rapide din producția de combustibili și din sistemele de livrare. Această situație generează un potențial dezechilibru, în care capacitatea de furnizare a combustibililor avansați crește mai rapid decât disponibilitatea pieței de a-i consuma.
Provocarea, conform celor raportate de Hellenic Shipping News Worldwide, evidențiază o veritabilă dilemă a reticenței în cadrul industriei, indicând ezitări sau o lipsă de angajament din partea principalilor actori relevanți, în pofida direcției clare de reglementare și a investițiilor în infrastructură.